Sir Alex Ferguson revine ca antrenor al lui Manchester United: „Abia aștept să mă reîntâlnesc cu jucătorii”

Sir Alex Ferguson revine ca antrenor al lui Manchester United:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sir Alex Ferguson revine ca antrenor al formației engleze Manchester United cu ocazia unui meci amical organizat în data de 4 iunie pentru a onora prezența de lungă durată a mijlocașului Michael Carrick în cadrul clubului, notează Mirror.

Michael Carrick, în vârstă de 35 de ani, este al doilea cel mai longeviv jucător al lui Manchester United, după Wayne Rooney, având 11 ani și 444 de apariții la gruparea de pe Old Trafford.

Sir Alex Ferguson, cel mai important antrenor din istoria Marii Britanii, va sta pe banca tehnică a echipei „Manchester United 2008 XI”, în meciul amical împotriva formației intitulate „Michael Carrick All Star XI”, care va fi antrenată de către Harry Redknapp.

Sir Alex Ferguson, în vârstă de 75 de ani, s-a retras din activitate în 2013, având în palmares 13 titluri în Premier League, 2 trofee ale Ligii Campionilor și 5 Cupe ale Angliei.

„Abia aștept să mă reîntâlnesc cu jucătorii. Sincer, nu îmi e dor să antrenez. Îmi lipsește atmosfera meciurilor importante, dar am luat o decizie și mă simt bine. Nu trebuie să mă mai îngrijorez în legătură cu presa, cu impresarii fotbaliștilor. Sunt entuziasmat că Michael Carrick a primit un meci testimonial. Jucătorii tind să stea foarte mult timp la Manchester United. Totodată, intențiile caritabile ale lui Michael sunt onorabile, vrea să dea puțin din succesul său comunității”, a spus Sir Alex Ferguson pentru site-ul oficial al lui Manchester United.

Edwin van der Sar, Gary Neville, Rio Ferdinand, Paul Scholes și Ryan Giggs, foști jucători ai lui United, precum și alte staruri ale fotbalului englez, Steven Gerrard, Frank Lampard sau Michael Owen, au confirmat că vor juca în acest meci.

Fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate Fundației Michael Carrick, care se ocupă cu ajutorarea tinerilor fără posibilități financiare.

Michael Carrick a debutat în Premier League în 1999, la West Ham United, sub comanda antrenorului Harry Redknapp. Mijlocașul s-a transferat la Manchester United în 2006, de la Tottenham, și a câștigat Liga Campionilor (2008), cinci campionate (2007, 2008, 2009, 2011, 2013), o Cupă a Angliei (2016), trei Cupei ale Ligii Angliei (2009, 2010, 2017) și Campionatul Mondial al Cluburilor (2009).

În acest sezon, Michael Carrick are 25 de apariții, un gol și o pasă decisivă pentru Manchester United. Contractul său expiră în vara acestui an, iar mijlocașul ar putea să se retragă dacă nu va primi o ofertă de prelungire.

„Probabil că mă voi retrage dacă nu voi mai juca pentru United. Pur și simplu nu mă văd jucând pentru alt club în acest moment, mai ales în Anglia. Vreau să contribui cât mai pot pentru acest club. Înțeleg că nu mai pot să joc meci de meci și nu am o problemă cu asta. Dar nu vreau să rămân doar pentru că sunt de mulți ani în cadrul clubului”, a spus recent Michael Carrick, citat de Mirror.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Halep a renunțat. Decizia care șochează lumea tenisului. A pus punct!
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×